La Târgoviște, Zilele Cluburilor UNESCO din România
În perioada 20-22 ianuarie 2017 va avea loc la Târgoviște întâlnirea membrilor Federației Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO (FRACCU) – Zilele Cluburilor UNESCO din România. Organizatori: FRACCU si Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște.
FRACCU, în conformitate cu idealurile UNESCO și conform statutului, militează pentru promovarea acestor idealuri, prin acţiuni specifice în sferele educaţiei, ştiinţei şi culturii, precum şi pentru atragerea opiniei publice în cunoaşterea şi realizarea lor.
Acțiunea se va desfășura sub semnul Zilei Culturii Naționale, aceasta reprezentând nu numai o zi în care celebrăm „Luceafărul” poeziei românești, dar este și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, a esenței românismului din sufletul fiecăruia dintre noi. ”Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu trebuie mai întâi să-l recitim… Ce lecţie mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”( Dan C. Mihăilescu).
„Eminescu nu a murit!
este sufletul nostru reverberând,
este coloana infinită
a poeziei românești!”
Virginia Meheș
Preşedinte FRACCU
PROGRAM:
20.01.2017:
- orele 13.00–14.00 - Sosire la Târgoviște
- ora 15.00 – Vizită la obiective turistice din Târgoviște: Curtea Domnească, Turnul Chindiei, Muzeul Tiparului
- ora 17.00 – Prezentarea Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște.
- ora 19.00 – Invitație la Teatrul „Tony Bulandra” - spectacolul „Gaițele”
21.01.2017:
- ora 9.00 – Deplasare la sediul Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște.
- ora 9.30 – 13.00 – Deschiderea şi prezentarea lucrărilor aferente întâlnirii Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor UNESCO din România
- ora 14.30 – 18.00 – Vizitarea unor obiective turistice din Târgovişte:
- Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Stelea (bijuterii ale ortodoxismului românesc)
- Muzeul de Artă
- ora 18.00 – Acordarea distincției aniversare FEACU
– Închiderea lucrărilor.
- ora 19.00 – „Romanța și surorile ei europene” - popas muzical în Cetatea Romanței.