Rezultatele Preselecției Naționale pentru Concursul de Creație
Rezultatele Preselecției Naționale pentru Concursul de Creație
al Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, ed. a 56-a, 2023
Miercuri, 28 iunie 2023, ora 16:00, s-a desfășurat Preselecția Națională Online pentru Concursul de Creație din cadrul Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței CRIZANTEMA DE AUR, ediția a 56-a, 2023.
Juriul de specialitate a admis 10 romanțe pentru a intra în etapa finală a Concursului de Creație. Le prezentăm în ordinea alfabetică a numelor compozitorilor admiși în etapa finală:
· Adrian Beldiman, Chișinău, Rep. Moldova, „Printre amintiri”, versuri Viorel Ploieșteanu
· Ionel Bratu-Voicescu, București, „Așa e scris”, versuri Camelia Florescu
· Gheorghița Burcea, București, „De-mi vii în vis”, versuri Gh. Burcea
· Adrian Burhală, Târgoviște, „Parfumul florilor de mai”, versuri Mariana Eftimie Kabbout
· Dumitru Caulea, Cernăuți, Ucraina, „Aș vrea”, versuri Radu Gyr
· Luminița Demianic, Cernăuți, Ucraina, „Lacrima”, versuri Camelia Florescu
· Horia Făgărășanu, Timișoara, „Romanța târzie”, versuri, Mirela Butacu
· Vasile Jercan, București, „Pagini dintr-o carte”, versuri Camelia Florescu
· Dumitru Jijie, Vaslui, „Romanța inimii”, versuri Carmen Aldea Vlad
· Petre-Marcel Vârlan, Brașov, „Tu și eu, același dor”, versuri Petre Marcel Vârlan
Compozitorii trebuie să trimită orchestrațiile până la data de 31 august 2023 la Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște pe adresa de e-mail cetatearomantei@gmail.com cu precizarea „Orchestrație pentru romanța […]”, conform Regulamentului oficial al Festivalului. Detalii pe www.crizantemaaur.ro și www.cetatearomantei.ro.
Având în vedere că organizatorii acestui mare eveniment muzical național doresc ca Festivalul să aibă o calitate artistică deosebită, concurenții secțiunii Creație trebuie să respecte Regulamentul Oficial al Festivalului și să apeleze la artiști profesioniști, la laureați ai Festivalului „CRIZANTEMA DE AUR” – pentru interpretarea romanțelor în primă audiție.
Acompaniamentul profesionist pentru Concursul de Creație este asigurat de Orchestra „Romanța”, dirijor Lucian Vlădescu.
Festivalul se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Organizatori: Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Parteneri: Televiziunea Română, Radio România, Revista „Actualitatea Muzicală” a UCMR, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Radio ProDiaspora.
Director artistic
Alina Mavrodin Vasiliu
Comments