top of page

Patrimoniul Mondial UNESCO, sărbătorit la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște




Pe tot parcursul acestei săptămâni, Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște a fost martor al interesului și al emoțiilor trăite de cei peste 300 de vizitatori - elevi, studenți, profesori și jurnaliști - din România, Republica Moldova și Ucraina. Aceștia au participat la Programul Național „Tinerețea Romanței”, în cadrul unor vizite online și fizice menite să celebreze Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO. Evenimentul a oferit oportunitatea de a evidenția valorile inestimabile ale patrimoniului cultural românesc și de a promova Romanța, gen muzical de patrimoniu al culturii naționale. Inițiatoarea programului, Alina Mavrodin Vasiliu, directoare artistică a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, a participat la toate aceste întâlniri online cu tinerii vizitatori, pentru a le oferi cu generozitate motive vibrante să ducă mai departe această moștenire culturală de mare preț. Astfel, elevii, studenții, profesorii, și nu numai, au avut șansa să exploreze online și fizic acest spațiu muzeal unic, dedicat promovării istoriei Romanței, gen muzical de o importanță covârșitoare pentru cultura poporului român.



Aceste eforturi au fost întreprinse și pentru a susține introducerea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Procedura este în atenția unor instituții importante, precum Academia Română, Ministerul Culturii și Comisia Națională a României pentru UNESCO, procedura fiind susținută de numeroase personalități care au transmis prin sute de mesaje și speranța că Romanța va fi reintrodusă cu promptitudine în programele de studiu ale liceelor și facultăților de muzică din România, subliniind importanța acestui gen muzical specific românesc.


În realizarea evenimentului s-au implicat prestigioși laureați ai Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur”, alături de numeroși profesori si jurnaliști care au participat la vizitele online cu grupuri mari de la:

*Liceul de Arte „Ioan Sima” din Zalău, corul claselor de liceu, cu implicarea prof. Rodica Pop-Seling;

*Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba-Iulia, prof. Georgeta Plută;

*Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, catedra de canto, prof. Mădălina Musteață Dobrescu, Duca Paula, Ambruș Valerica și Magda Suciu;

*Jurnaliști din Cernăuți, Ucraina, grup coordonat de Carolina Jitaru, realizatoare de emisiuni la Radio Ucraina Internațional;

*Studenții Facultății Artă Teatrală a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, împreună cu lect. univ. Diana Văluță;

*Liceul Tehnologic din Luduș, prof. Carmen Andreea Dobos;

*Școala de Arte „Ciprian Porumbescu” din Bălți, prof. Dina Morari și cu implicarea Consulatului General al României din Bălți, Rep Moldova;

*Școala Voloca din Ucraina, director, prof Marin Guraliuk, cu implicarea Societății Muzicienilor Români „Armonia” din Cernăuți, președinte Dumitru Caulea;

*Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cahul, Republica Moldova, prof. Efrosinia Dîrlea.

Totodată, Muzeul „Casa Romanței” a fost vizitat fizic de grupuri mari de elevi de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște, coordonați de prof. Veronica Iugulescu și de la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, Târgoviște, prin implicarea prof. Elena Dragomir.


CRIZANTEMIȘTI, SPONSORI


În sprijinul realizării acestui program susținut de vizite, au oferit bilete cadou inimoșii crizantemiști Camelia Florescu, Gabriela Raucă (realizatoare de emisiuni la postul partener Radio ProDiaspora), Georgeta Plută, Cristina Bugnar, Ana-Maria Racu, Cristina Beldean-Moșuțan, cărora le mulțumim pentru eforturile depuse în mod constant spre a apropia Romanța de sufletele elevilor și studenților din România și Diaspora.

Data de 16 noiembrie a fost declarată Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, prin Legea nr. 160/2013, cu scopul de a promova elementele noastre de patrimoniu mondial, pentru o mai bună cunoaștere a acestora. Prin Programul Național „Tinerețea Romanței”, Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște continuă buna colaborare cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște de promovare a Romanței și a Muzeului „Casa Romanței”, unic în România și în lume. Peste 7000 de elevi, studenți si profesori români au vizitat online si fizic acest muzeu, in anul 2023, prin Programul Național „Tinerețea Romanței”, iar programul continuă cu alte suite de vizite si evenimente artistice menite să promoveze virtuțile identitare și unioniste ale Romanței, promotoare a creațiilor marilor poeți români și a limbii române literare.


MESAJE EMOȚIONANTE

Mesajele primite și în aceste zile reflectă emoția, interesul, uimirea, dragostea, respectul și bucuria vizitatorilor, oferind o mărturie elocventă a impactului pozitiv al experienței de vizitare a muzeului. Ele sunt, în același timp, o sursă de încurajare pentru a continua eforturile de promovare și de protejare a Romanței, precum și un elogiu binemeritat adus neobositului fondator al muzeului, jurnalist și dr. în Istorie, Teodor Vasiliu.


Alba Iulia

*Este a treia oara când vizitez online Muzeul Casa Romanței din Târgoviște, și de fiecare dată este la fel de impresionant și de educativ. Lucrând la clasa de canto acest gen muzical, mi-am dat seama cât de important este pentru toți elevii să cânte romanțe, pentru că ajută mult să te desprinzi de rigid și să exploatezi interpretativ o multitudine de sentimente prin versurile poeziilor și liniilor melodice atât de minunate!

Mădălina, clasa a XII-a canto


*A fost o vizită frumoasă și interesantă! Este prima dată când vizitez un muzeu online, și acest muzeu al romanței este foarte frumos și cu o arhitectură deosebită!

Alin, clasa a IX-a, arte plastice


*Ca întotdeauna, o vizită prezentată foarte bine de ghidul, d-l Andrei și care are o voce așa de frumoasă! Ne dorim să mergem și fizic în vizită la Târgoviște.

Bianca, clasa a X-a canto



Brașov

*Dacă Făt-Frumos s-a născut din lacrimă, atunci romanța s-a născut din inimă... pentru inimă!

Minunat și spectaculos eveniment online și vă mulțumim pentru încărcătura pozitivă pe care ne-ați oferit-o!

A fost deosebit de interesant... am privit copiii care erau fascinați, și au înțeles că acest gen este sensibil. Aproape că lași deoparte tehnica vocală și cânți nativ, așa cum te-a lăsat Domnul.. De aceea elevii mei primesc in studiu romanțe... să dezvolt latura lor sensibilă, iar ei primesc asta cu mare bucurie! Este absolut imperios necesar să introducem în programele liceelor de specialitate acest minunat gen liric. Vom face toate demersurile posibile!( prof Magda Suciu )


*Sunt un elev: ceva s-a întâmplat în interiorul meu... așa frumos a fost și de la bunici părea totul... a fost excepțional de interesant!



Jurnaliști din Cernăuți, Ucraina

*Am rămas impresionată de această excursie culturală online, de aspectul și designul muzeului de romanțe, de istoria și originalitatea instrumentelor muzicale, precum și ale documentelor, partiturilor de arhivă, cu vârstă de peste o 100 de ani. Ne mândrim de faptul că în istoriile din acest muzeu al romanței sunt și interpreți cu renume din Ucraina, orașul Cernăuți, ne mândrim cu colega noastră - talentata interpretă și jurnalistă, Carolina Jitaru, laureată a festivalului. Chiar mi-aș dori să ajung la fața locului, să savurez pe viu acest spațiu cultural unic în România!

Cristina Andritska, jurnalistă din Cernăuți


*Orice vizită la muzeu este o aventură. Zilele aceste am trăit o aventură muzicală aparte. Ne-a lăsat o impresie extraordinară excursia la Muzeul Romanței din Târgoviște, în care am avut fericita ocazie de a admira exponate unice legate de specia cea mai specială a muzicii - romanța, care interpretată cu măiestrie îți face sufletul să vibreze.

Mariana Struts, jurnalist la Audiovizualul public


*Mă bucur mult de faptul că am avut ocazia să fim prezenți împreună cu colegii mei la o excursie minunată online la muzeul “Casa Romanței” din Târgoviște, unde totodată am avut posibilitatea să facem cunoștință cu evenimentele din cadrul Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” de la talentata noastră colegă Carolina Jitaru!Ii felicit pe cei care au contribuit la înveșnicirea măriei sale, Romanța! O încăpere istorică, mare, luminoasă și foarte, foarte frumoasă cu portretele celor mai cunoscute, talentate și renumite personalități din mai multe țări ale lumii, instrumente de o însemnătate rară și exponate inedite care m-au impresionat mult, dorind ca pe viitor să vizitez acest muzeu aflat sub patronajul Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor UNESCO, pe care l-am îndrăgit de la prima vedere!

Tatiana Pantsyr


*Până a avea fericita ocazie de a vizita online Muzeul Casa Romanței din Târgoviște, nu știam nimic despre această „bijuterie arhitectonică, muzicală și culturală”, care este de o importanță istorică pentru patrimoniul cultural românesc! Mi-a spus de mai multe ori colega Carolina Jitaru de la Radio Ucraina Internațional că, de fiecare dată când a pășit pragul Muzeului, au podidit-o lacrimile... nu prea înțelegeam de ce... acum, după ce am ascultat cu răsuflarea întretăiată prezentarea domnului Andrei Vasiliu, când am admirat cu mare interes tot ce include această casă-muzeu, am lăcrimat și eu... sunt lacrimi de bucurie că are cu ce se mândri poporul nostru Român! Abia aștept să vină pacea, să se termine acest groaznic război, ca să pot și eu vizita Casa Romanței din Târgoviște cu întreaga familie! Felicitări pentru tot ce faceți!!! Încântat și emoționat!

Vitalie Zâgrea, redactor-șef, Radio Ucraina Internațional



Chișinău

*La Biblioteca Națională a Republicii Moldova, studenții anului I, II și III, de la programul Actorie, au participat la Salonul Muzical dedicat vizitei online la Muzeul Casa Romanței din Târgoviște. Mulțumiri alese gazdelor pentru oportunitate și informații prețioase despre acest gen de muzică. Romanța este gen muzical de patrimoniu al Culturii Naționale. Merită și se cuvine să fie inclusă în Patrimoniul Cultural al Umanității UNESCO.

Lect.univ.dr. Diana Văluță



*Liceul Tehnologic nr. 1, Luduș

*Prin intermediul turului pe care l-am vizionat ieri, pot spune că am avut prilejul să-mi îmbogățesc cunoștințele legate de istoria romanței. Nu am știut și am fost plăcut impresionată să aflu povestea Imnului României. Vă mulțumim pentru timpul pe care ni l-ați acordat, căci am avut ocazia sa aflăm lucruri importante pentru cultura noastră!

Spaniol Bârsan Bianca, elevă


*Mă bucur că datorită turului pe care l-am vizionat am avut oportunitatea să cunosc o altă latură a muzicii pe care nu o știam. Eu iubind și muzica, am fost captivată și plăcut surprinsă să aflu atâtea lucruri noi, iar istoria Imului României m-a impresionat în totalitate, și vreau să vă mulțumesc pentru această șansă unică.

Otvos Denisa, elevă


*Vizita la Muzeul „Casa Romanței” m-a încântat și am luat această vizită drept una unică fiindcă nu știu când aș fi ajuns la Târgoviște la acest muzeu încântător. M-am bucurat să iau parte la o astfel de vizită și mă bucur că am descoperit niște informații noi și utile pentru cultura mea. Totul a fost extrem de frumos și plăcut de vizionat, iar toți acești interpreți, compozitori, actori prezentați în clădirea muzeului au înflorit acest gen de muzică și l-au promovat într-un mod superb și special pentru țară!!

Vreau să mulțumesc, de asemenea, fondatorilor și tuturor celor care au luat parte la crearea acestui muzeu, eforturile au meritat pentru că rezultatul este unul minunat și noi, cei care am vizionat turul, am fost fascinați și apreciem munca depusă!

Roman Maria


*Vă mulțumim pentru această experiența unică, timp de aproximativ o oră, prin intermediul acestei vizite virtuale la Muzeul „Casa romanței” am călătorit în timp, un timp al valorilor culturii românești, fiind purtați pe brațele sublime ale romanței! Este minunat ceea ce se întâmplă la Târgoviște, faptul că acest gen muzical este păstrat și promovat! Mă bucur nespus de mult ca am avut prilejul sa vizitez împreună cu elevii mei acest muzeu. A fost o experiență unică, o experiență care ne-a îmbogățit sufletele! Felicitări doamnei Alina Mavrodin și tuturor celor implicați! Doamne ajută!

Prof. Carmen Andreea Dobos



*Liceul de Artă ,,Ioan Sima”, Zalău

*Iubesc romanța și mă bucur că am avut ocazia să mă plimb prin locul unde păstrăm vie amintirea celor care de-a lungul timpului ne-au sensibilizat cu interpretările lor. Chiar și online! Mulțumim organizatorilor!

Dana Soran, Profesor de Teoria muzicii


*A fost interesant și plăcut. M-a surprins să aflu că romanța românească este apreciată, studiată și cântată de artiști din alte țări.

Alexandra Tout, elevă în clasa a XII-a


*Pătrund cu sfială și respect, de fiecare dată, în Muzeul ,,Casa Romanței” din Târgoviște, locul în care oameni cu suflet nobil au pus atât de multă dăruire să păstreze vie romanța noastră dragă și să-i pună la loc de cinste pe cei care au slujit-o și o slujesc. Muzeograful Andrei Vasiliu reușește să introducă vizitatorul în această minunată incursiune în lumea fascinantă a romanței, încât ai putea sta ore întregi să îl asculți vorbind despre romanță și cântând cu atâta sensibilitate pagini cunoscute ale genului. Sunteți o echipă minunată! Vă stimăm și vă mulțumim pentru cât de mult dăruiți și pentru faptul că putem spune ,,ROMANȚA NE UNEȘTE!” chiar de la sute de kilometri distanță!

Cu prețuire, Rodica Pop Seling profesor de canto, managerul Casei Municipale de Cultură Zalău


*Pe data de 16 noiembrie am avut frumoasa ocazie de a merge într-o vizită online la Muzeul “Casa Romanței” din Târgoviște , unde am reușit cu brio să mă dezvolt cultural în domeniul istoric al acestei unice arte muzicale, am rămas plăcut surprinsă de vastitatea de instrumente muzicale, documente și a partiturilor de arhivă cu o vârstă de peste 100 de ani. Sunt impresionată de interiorul muzeului și cu siguranță aș dori să mai revin la acesta, deja cu prezență fizică, bucurându-mă de muzica sensibilității și de istoria pe care aceste melodii le poartă în sine. Romina Pinzari, Clasa a XII-a A, Liceul teoretic „Mihai Eminescu” Cahul


În timpul vizitei online la „Muzeul Romanței" din Târgoviște, am fost captivată de bogăția culturală a expoziției. Lucrările, instrumentele dar și ținutele expuse, aduc la viață atmosfera vremurilor în care romanța a cunoscut apogeul, oferindu-mi o conexiune vizuală cu artiștii și creatorii acestui gen muzical. A fost o călătorie virtuală fascinantă prin istoria muzicii românești, cu detalii despre contribuțiile notabile ale marilor compozitori și interpreți la patrimoniul cultural al țării, fapt pentru care sunt profund recunoscătoare organizatorilor acestei vizite. Victoria Gribinenco, Clasa a XII-a A, Liceul teoretic „Mihai Eminescu” Cahul


Muzeul "Casa Romanței" este un spațiu care ilustrează cultura muzicală deosebită, atât Românească, cât și a țării de peste Prut. Romanța este un gen muzical și reprezintă un adevărat tezaur. În cadrul muzeului sunt prezente portretele marilor compozitori: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri și a artiștilor renumiți: Maria Bieșu, Ioana Radu. Un sincer mulțumesc coordonatorilor ce ne-au prezentat virtual "Casa Romanței". În final cu toții am înțeles că într-adevăr Romanța ne unește!

Andreea Culicovschi, Clasa a XII-a A, Liceul teoretic „Mihai Eminescu” Cahul

Participarea elevilor din Liceul teoretic „Mihai Eminescu", mun. Cahul, Rep. Moldova, online, la prezentarea Muzeului „Casa Romanței” a fost o experiență extrem de plăcută. Vă mulțumim pentru momentele deosebite pe parcursul cărora am fost într-o poveste, într-un vis în care am luat cunoștință cu patrimoniul cultural al muzeului în toată splendoarea sa. Un singur muzeu reprezintă o capodoperă unde se îmbină operele multor artiști de pe diferite meleaguri. Am rămas fascinați de interiorul muzeului, de instrumentele multor artiști, care s-au păstrat cu sfințenie, de portretele marilor oameni de cultură ai neamului. Sperăm să nu fie ultima întâlnire de acest gen. Elevii au rămas fascinați. Mulțumim pentru organizarea impecabilă a vizitei noastre la ,,Casa Romanței". Efrosinia Dîrlea, prof. Liceul teoretic „Mihai Eminescu" din Cahul


*Într-o lume grăbită, adeseori preschimbată de falsele valori care ne îndepărtează de simțirea autentică românească, la Târgoviște avem Darul Romanței.

Clădirea bijuterie care găzduiește acest muzeu, unic în lume, fascinează, prin arhitectura deosebită, fiecare turist sau localnic aflat în trecere pe Bulevardul Castanilor.

Bucuria adevărată este resimțită însă, în momentul în care pășești în acest spațiu rafinat, fiind întâmpinați cu familiaritate, eleganță și grija pentru detalii, de custodele „Casei Romanței”, o adevărată minte enciclopedică, domnul Andrei Vasiliu.

Acordurile romanțelor sunt mai aproape de sufletele celor 30 de elevi ai Col. Economic „Ion Ghica”, cei care, astăzi, descoperă curioși tainele si istoria Romanței. Trecând dintr-o încăpere în alta, privirile tinerilor sunt atrase de clapele pianului, diversele partituri, costumele elegante de scenă, instrumentele originale și de amprenta valoroasă a marilor artiști, oameni de cultură care nu au încetat niciodată să iubească, să cânte Romanțe! Fotografii, manuscrise, documente, obiecte-mărturie care însuflețesc și respiră acordurile pline de patos și dor românesc.

Pentru o viață întreagă dedicată Romanței, pentru grija și dăruirea distinsei familii Vasiliu, astăzi Romanța respiră!

Ne înclinăm și vă prețuim, ne alăturăm cu sufletul deschis demersului dumneavoastră de a pune pe harta lumii și a Patrimoniului imaterial UNESCO - Romanța!

Romanța ne unește!

Prof . Veronica Iugulescu


*E.S. consul Petrișor Dumitrescu, Consulatul General al României de la Bălți, Rep. Moldova:

Sunt extrem de fericit să văd că Romanța, comoară a sufletului nostru românesc, este pretutindeni și cu toții nădăjduim să devenim mai buni și să avem trăiri românești mai ample alături de romanța care ne unește! Eu sunt absolut convins că o astfel de sărbătoare trebuie dusă mai departe și trebuie să ne unim eforturile de a face cunoscut acest gen unic nouă românilor, și ducem cultura noastră națională în cele mai îndepărtate locuri. Dar astăzi ne vom afla într-un loc cu totul și cu totul de excepție, pentru că vom face un arc și peste timp și un arc peste Prut. Să vă spun că suntem la școala din Republica Moldova, denumită Școala de Arte „Ciprian Porumbescu” din municipiu Bălți. La dumneavoastră, la muzeu, grație muncii pe care o depuneți cu pasiune, dăruire și înalt patriotism, există un document cu totul și cu totul deosebit. Și asta aș vrea să le spunem tinerilor că în Sala Compozitorilor regăsim o veche partitură olografă, romanța celebrului compozitor Ciprian Porumbescu, fascimil după partitura originală care se află în arhiva Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Romanța se află în geneza imnului de stat al României, este important ca tânăra generație să aibă acces la astfel de lucruri minunate. Un cuvânt de înaltă gratitudine și felicitări aș vrea să adresez doamnei Alina Mavrodin Vasiliu, director artistic al Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”.

Toate lucrurile acestea de la Casa Romanței le datorăm unui om cu totul și cu totul deosebit care a reușit să aducă la un loc de cinste o cetate cu adevărate românească. Este vorba de domnul profesor Teodor Vasiliu, doctor în istorie, autor al monografiei Istoria Crizantemei de Aur.

Iată că în afara mea, care sunt doar de profesie, un simplu diplomat, ne aflăm într-o citadelă a oamenilor de cultură care aduc muzica și momentele de înaltă trăire românească pe cele mai înalte culmi. Eu sunt extrem de fericit că împreună cu dumneavoastră am reușit să avem o călătorie lungă de la Ungheni, la Fălești, la Chișinău, la Soroca și acum suntem în Bălți, tot așa, într-un loc cu totul și cu totul de excepție. Avem viitor în a ne conserva, a ne prezerva și a ne consolida valorile noastre românești.


*Alina Mavrodin Vasiliu, director artistic al Festivalului „Crizantema de aur”, inițiatoare a Programului Național „Tinerețea Romanței”:

Romanța ne unește și ne reunește. Iată, vă salut cu salutul biruitor al iubitorilor de romanță, al crizantemiștilor, vă salut din Cetatea Romanței - Târgoviște, în această zi în care cu toții sărbătorim patrimoniul cultural imaterial mondial, în care România are numeroase elemente înscrise deja în lista reprezentativă și sperăm ca, printre următoarele, într-un viitor, nu foarte îndepărtat, să ajungă și romanța, ea fiind un gen muzical emblematic pentru cultura națională, un gen muzical care a scris pagini excepționale în istoria muzicii românești, a limbii române literare, a virtuților unioniste, a tot ce are mai frumos cultura națională, romanța fiind un gen muzical care, prin puterea divină cu care a fost înzestrată, iată reușește să ne unească, să ne emoționeze. Mereu spun că Maica Domnului, care este și protectoarea Târgoviștei, cred eu că iubește foarte mult Romanța românească, pentru că ea este cuminte, este elegantă, este purtătoare a ceea ce are mai frumos poporul român în înzestrarea sa genetică. Sunt oameni de cultură care spun că romanța este în ADN-ul poporului român și iată că, deloc întâmplător, ea este și în geneza imnului național al României, la un moment dat și al Moldovei. Vreau să salut cu multă dragoste și prețuire toată echipa Consulatului General de la Bălți și pe noii noștri vizitatori de la Școala de Arte „Ciprian Porumbescu”. Mă bucur foarte mult că în această zi sunteți alături de noi și în acest an in care noi am celebrat la „Crizantema de Aur” anului omagial Ciprian Porumbescu, 170 de ani de la nașterea marelui compozitor, 140 de ani de la dispariția sa prematură. Dar iată că în scurta sa viață Ciprian Porumbescu a onorat patrimoniul românesc într-un mod extraordinar și cu profunde semnificații patriotice pentru muzica românească și cultura națională, dedicându-se și Romanței. Elevii noștri, studenții noștri români din liceele și facultăți de muzică trebuie să cunoască aceste lucruri, să aibă în repertorii romanță românească.


Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, unic în România, își desfășoară activitatea sub patronajul Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, în colaborare cu Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, în structura Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, aflat în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.


Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page