

Crizantema de aur, la ART SAFARI 2017
La cel mai important eveniment de artă din România, ART SAFARI 2017, organizat de Primăria municipiului Bucureşti sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi al Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO, într-o atmosferă deosebit de emoţionantă, pe acordurile unor romanţe superbe, a fost prezentat standul expoziţional dedicat ediţiei a 50-a, jubiliară, a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei “Crizantema d


Stand al Festivalului Național „Crizantema de aur” la ART SAFARI 2017
În cadrul evenimentului ART SAFARI 2017, va avea loc prezentarea standului expozițional dedicat Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei “Crizantema de Aur”, în data de 24 mai, începând cu ora 17:00. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, cu sprijinul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO și al Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO, sub al căror patronaj se desfăș

Preselecții pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Ro
Vă facem cunoscut că în perioada 19-21 octombrie 2017 se va desfășura în municipiul Târgoviște cea de-a 50-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței Românești „Crizantema de Aur”, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Festivalul este organizat de Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare


PRESELECŢIA NAȚIONALĂ PENTRU CONCURSUL DE CREAȚIE
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei “Crizantema de Aur”, ediţia a 50-a, jubiliară, desfășurată sub patronajul
Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, organizează PRESELECŢIA NAȚIONALĂ PENTRU CONCURSUL DE CREAȚIE Romanțele în primă audiție trebuie expediate până la data de 20 iunie 2017 pe adresa: Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, Bd. Regele Carol I, nr. 43, Târgoviște, jud. Dâmbovița. Concursul de Creație este deschis atât compozitorilor și texti


PRESELECŢII REGIONALE PENTRU CONCURSUL DE INTERPRETARE
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei “Crizantema de Aur”,
ediţia a 50-a, jubiliară, desfășurată sub patronajul
Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, organizează PRESELECŢII REGIONALE PENTRU CONCURSUL DE INTERPRETARE SPONSOR OFICIAL: COTNARI la Craiova, în data de 19 iunie 2017, la ora 11.00 la Opera Română Craiova, adresa Str. Mihai Viteazul, nr. 7. la București, în data de 21 iunie 2017, la ora 11.00 la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română

Regulamentul oficial al Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 50-a, jubilia
Puteți descărca documentul complet în format pdf (1 MB) (Regulament și fișe de înscriere - Festivalul Național de Romanțe "Crizantema de aur" - ediția a 50-a, jubiliară, Târgoviște, 2017)... ... sau doar fișele de înscriere, tot în format pdf (199kB) (Fișe de înscriere - Festivalul Național de Romanțe "Crizantema de aur" - ediția a 50-a, jubiliară, Târgoviște, 2017). #preselectiiregionale #concursuldecreatie #concursuldeinterpretare #centrulculturaunescocetatearomanteitargovi