top of page

„Crizantema de aur” la Premiile Revistei „Actualitatea Muzicală”

*Ediţia jubiliară, a 50-a, a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de aur” de la Târgovişte a fost omagiată şi aplaudată la scenă deschisă pentru organizarea de excepţie şi pentru calitatea artistică remarcabilă

*Alina Mavrodin Vasiliu, directorul artistic al festivalului, a primit „Premiul pentru perseverenţă în cultivarea tradiţiilor româneşti”

*Evenimentul a fost un bun prilej ca moştenirea culturală excepţională pe care Romanţa a dăruit-o Târgoviştei să fie readusă în atenţia personalităţilor artistice prezente în număr mare la eveniment




Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România a organizat ieri, într-o atmosferă festivă, ceremonia de acordare a Premiilor Revistei „Actualitatea Muzicală”, publicaţie editată de UCMR şi singura de specialitate din România. Evenimentul, desfăşurat în istorica aulă a Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei din Bucureşti, a fost dedicat premierii personalităţilor scenei muzicale româneşti care s-au remarcat printr-o activitate artistică şi managerială deosebită în anul 2017. În acest context, ediţia jubiliară, a 50-a, a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de aur” de la Târgovişte a fost omagiată şi aplaudată la scenă deschisă pentru organizarea de excepţie şi pentru calitatea artistică remarcabilă. Alina Mavrodin Vasiliu, directorul artistic al festivalului, a primit „Premiul pentru perseverenţă în cultivarea tradiţiilor româneşti”, iar în mesajul său emoţionant a ţinut să mulţumească Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi preşedintelui acesteia, Adrian Iorgulescu, pentru revenirea UCMR în calitate de colaborator al Festivalului Naţional „Crizantema de aur”. Amfitrionul evenimentului, Octavian Ursulescu, a mai amintit ieri de alte două mari realizări dedicate Romanţei şi prestigiosului festival la Târgovişte: iniţierea şi realizarea la Târgovişte a unui spaţiu muzeal unic în România, inspirat numit „Casa Romanţei”, precum şi editarea monografiei (de asemenea, unicat) „Istoria Crizantemei de aur”, ambele semnate de Teodor Vasiliu – preşedintele Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei”. A fost ieri, aşadar, un bun prilej ca moştenirea culturală excepţională pe care Romanţa, gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale, a dăruit-o Cetăţii istorice a Târgoviştei în urmă cu jumătate de secol, să fie readusă în atenţia personalităţilor artistice prezente în număr mare la eveniment, precum şi a presei de specialitate. Tot ieri, au fost premiaţi: celebrul muzicolog Octavian Lazăr Cosma (pentru seria de volume dedicate istoriei Operei din Bucureşti); Mihai Jurca – director şi Alexandru Badea – director artistic ai Festivalului „European Music Open”, din Oradea; dirijorul Gabriel Bebeşelea – pentru promovarea repertoriului românesc în concerte publice; îndrăgita interpretă Marina Voica - premiul „O viaţă dedicată cântecului”, la împlinirea a 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de carieră muzicală exemplară; Andra Măruţă a primit premiul „Vedeta anului”; trompetistul Sebastian Burneci – „Premiul muzicii de Jazz”; formaţia „Viţa de vie”, condusă de Adrian Despot, a primit „Premiul Muzicii rock”. Premiile revistei „Actualitatea muzicală” au fost onorate ieri de numeroşi oameni de radio şi de televiziune, precum şi de sponsorii CATENA şi BMW Automobile Bavaria, care au fost, de asemenea, premiaţi, omagiaţi şi aplaudaţi pentru contribuţia lor la realizarea a numeroase evenimente culturale, artistice şi editoriale prestigioase.


Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2018 -- Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște

  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
bottom of page